Radu Hossu : Razboiul din Ucraina. Rezumatul de noapte (15.05 ora 05.30)

  • Mariupol. Apărătorii Azovstal rezistă în condiții inumane însă nu se vor preda. Sunt sute de răniți care în imposibilitatea unei extracții, vor muri în chinuri. Pentru că Azovstal a devenit un simbol, aceștia cel mai probabil vor prefera să devină martiri, decât să se predea (cum au și declarat).
  • Harkov. Aproape toată zona de nord a orașului a fost curățată de ruși și în anumite zone au ajuns la granița cu rusia. rușii în schimb au detonat podurile peste râul Siverski Donets, pentru a opri contraofensiva Ukr către liniile de aprovizionare la est de râu. Bătălia pentru Harkov a fost practic încheiată cu victoria Armatei Ucrainene.
  • Harkov. rușii care se retrag din nord spre rusia sunt opriți la graniță și li se interzice intrarea în rusia de către grănicerii…ruși.
  • Donbas. Axa Izium-Sloviansk. Contraofensiva Ukr a început la nord-vest de Izium. Cel mai probabil o parte din tehnica militară vestică este în zonă și în următoarele zile, coroborat cu iminenta blocare a cel puțin unei rude logistice a rușilor, acest front va colapsa.
  • Donbas. Bătălia pentru Severodonetsk a început. Faza 1 este încercuirea, de la nord dinspre Rubjine (ocupat de ruși zilele trecute) și de la sud dinspre Popasna-Bakhmut. Faza 2 înseamnă eliminarea unităților Ukr din încercuire, care astfel rămân fără linii logistice de aprovizionare. Faza 3 înseamnă cucerirea orașului în sine. rușii au reușit avansuri și la nord de Severodonetsk și la sud pe axa Popasna spre Bakhmut. Însă după cum am văzut desfășurarea războiului până acum, există speranțe ca nici această bătălie să nu fie câștigată de ruși.
  • Axa Zaporojie. rușii au început bombardamentele lan20km sud-est de oraș.
  • Melitopol. Peste 100 de militari ruși au fost eliminați până acum (în ultimele 2 săptămâni) de partizanii Ukr din oraș, ceea ce face grea misiunea rusă de control a orașului. Infrastructură critică militară și industrială folosită acum de ruși a fost sabotată de partizani.
  • Herson. Aeroportul Chornobaivka (în suburbia Herson, unde un comandament întreg a fost distrus și zeci de elicoptere au fost la rândul lor eliminate) a fost atacat de artileria Ukr a 19-a oară de la începutul războiului. rușii au o tendință pare-se, să repete greșelile trecutului. Ori sunt imbecili, ori duc tehnica militară acolo cu intenția de a fi distrusă, dat fiind dorința scăzută de a lupta.
  • Nicolaev. Relativă liniște.
  • Odesa. Relativă liniște. Aștept cu nerăbdare sistemele Blue Spear G5 de la Estonieni, care vor juca un rol masiv în încercarea eliberării din blocada maritimă de la Odesa care incapacitează mult exporturile Ucrainei care sunt esențiale pentru multe țări Africane, dar și Europene.
  • Insula Șerpilor. Este încontinuare contestată, însă armata Ukr a reușit să distrugă sistemele anti-aeriene de pe insulă, ceea ce afectează grav capacitatea de manevră și atac a flotei ruse în zona Odesa.
  • G7. Miniștri de finanțe plănuiesc un ajutor economic de 30 de miliarde de euro pentru Ucraina în vederea supraviețuirii ei economice pentru acest an.

Ucraina a câștigat concursul de muzică Eurovision. Indiferent de ceea ce considerați a fi acest proiect cultural european, semnalul dat de votul populațiilor țărilor participante, care au susținut de departe trupa ucraineană, este un puternic semnal de solidaritate. În topul votului popular a intrat și Marea Britanie și Moldova. La fundul acestui top stă Franța și Germania.
Evident că acest vot nu poate fi luat în considerare ca un instrument sociologic reprezentativ, însă el denotă sentimentul puternic pro-uncrainean din întreaga Europă, iar asta înseamnă că nu doar liderii (în marea lor parte) gândesc și acționează comun, însă și popoarele sunt aliniate susținerii Ucrainei.
Dacă la lideri de multe ori e vorba și de calcule cinice sau chiar decizii strategice greu de luat, faptul că popoarele s-au unit în gândire și atitudine, pe fondul narativei „democrație” reprezentată de Ucraina vs „autoritarism” reprezentat de rusia, este un câștig pentru unitatea Europei, pierderea avântului naționalist și un câștig important pentru ceea ce reprezintă conceptul de democrație în Europa.
Intuiesc că în viitorul apropiat (doar în cazul în care războiul culminează în iulie-august și dacă ajutorul de 40 de miliarde ale SUA se concretizează săptămâna viitoare în Senatul American) suportul pentru forțele politice cu discurs democratic din statele europene va crește, iar cel față de cele de extremă va scădea semnificativ.
În cazul în care Bătălia pentru Donbas este câștigată de rusia (foarte puțin probabil în acest moment) și blocada maritimă continua până în toamnă, vom vedea o schimbare de atitudine în rândul națiunilor și trendul actual se poate inversa radical din cauza costurilor ridicate, suportate de populație.
Este cu atât mai important ca fiecare dintre noi să fim pregătiți de un val propagandistic susținut de aparatul manipulator de la Kremlin, care să susțină că Ucraina – victima acestei invazii militare ilegale, ilegitime și neprovocate, este vinovată pentru aceste costuri.
Este cu atât mai important să nu uităm că apărarea valorilor universale costă, iar prețul plătit de Ucraina este infinit mai mare, pentru că se măsoară în milioane de destine schimbate, de zeci de mii de civili uciși, o treime din copiii ucraineni fiind strămutați în interiorul sau exteriorul țării. Ucraina plătește în litri de sânge vărsați. Noi plătim în litri de motorină mai scumpi.
Slava Ukraini!

Lasă un răspuns

Discover

Sponsor

spot_imgspot_img

Latest

Maia Sandu a plecat spre Bruxelles, unde Moldova va fi în centrul dezbaterilor din plenară, cu „Wizzul” low-cost

Maia Sandu : „Sunt în drum spre Bruxelles unde voi avea, azi și mâine, întrevederi cu reprezentanți ai instituțiilor europene și ai statelor membre...

Ceauşescu-Gorbaciov, ultimul meci | Cea mai intens mediatizată vizită a lui Mihail Gorbaciov în România

Ceauşescu-Gorbaciov, ultimul meci https://www.youtube.com/watch?v=2JJES7m0QKo&t=1119s

Cine sunt cei șapte jurnaliști omorâți în prima lună a războiului declanșat de Putin în Ucraina

După o lună de la începutul invaziei ruse pe teritoriul Ucrainei, cel puțin șapte jurnaliști și-au pierdut viața, conform datelor publicate de BBC. Ultima...

Scena și ecranul : În Rusia, teatrele anulează spectacolele pe texte de Ludmila Ulițkaia

TEATRU DE RĂZBOI: În Rusia, teatrele anulează spectacolele pe texte de Ludmila Ulițkaia. La Moscova, Teatrul Sovremennik a anulat reprezentațiile din februarie și martie...

„Victoria” lui Putin: Cum au ajuns Finlanda și Suedia, două țări neutre, să adere la NATO

Finlanda trebuie să adere la NATO „fără întârziere”, au declarat joi președintele Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin. O decizie similară va fi luată...