Avem nevoie de America? Da’ ea de noi? Cred că la ambele întrebări răspunsul este „Da!”.
Am avut onoarea să fiu invitat de Excelența Sa, Doamna Ambasador Kathleen Ann Kavalec la o întâlnire informală legată de activitatea mea din Ucraina. Întâlnirea a avut loc într-un spațiu special pentru mine: Centrul de refugiați de la CATTIA, Brașov.
Pentru că Excelența Sa mă urmărește deja pe Twitter, cunoștea o parte din detaliile legate de ajutorul umanitar pe care aici pe Facebook noi îl punem la punct și ajutăm la salvarea de sute de vieți (da, este o mândrie, o împlinire și pentru mine și sper să fie și pentru voi asta) în Ucraina.
S-a declarat încântată de răspunsul dat de brașoveni în legătură cu drama celor care au ajuns să stea sau să tranziteze CATTIA. Impresionată de modul în care acest centru care a ajuns la CNN ca model de bune practici, a fost pus la punct de Flavia Boghiu, viceprimarul Brașovului și apoi condus de Andreea Vrinceanu și bucuroasă să ne cunoaștem personal.
Pentru cine nu știe, Ambasadorul SUA, este practic „emisarul” Președintelui, este propus direct de către Președinte (în cazul de față Joe Biden) și confirmat de Senatul SUA, iar acesta este „la dispoziția Președintelui”. Este diplomat plenipotențiar – însemnând că reprezintă Președintele SUA și Guvernul American în absolut toate domeniile (cum este în cazul majorității țărilor democratice) și răspunde direct doar Președintelui Joe Biden și Departamentului de Stat, sub care autoritate lucrază în mod oficial.
Excelența Sa vorbește limba Română, printre alte multele, nu mai vorbesc despre studiile diplomatice pe care le-a absolvit și nici de extraordinara experiență legată de spațiul ex-sovietic, pentru că ar trebui să mai scriu mult, însă cred că nu se putea să avem parte de un conducător mai bun al U.S. Embassy Bucharest în România.
Am discutat într-un timp scurt despre multe probleme pe care le întâmpinăm în opinia mea, noi ca stat, noi ca regiune (Ucraina era subiectul) și a rămas că vom continua să ținem relațiile strâns legate.
Cu ce am rămas însă în minte cel mai mult este bucuria sinceră pe care a avut-o când i-am explicat cât de mulți dintre voi ajutați activ, cât de mult vă implicați și cât de mult vă pasă. Partea de umanitate, că e vorba de brașoveni, că e vorba de cei de aici de pe pagină sau cei de pe grupul de Telegram, i-au generat un sentiment care a trecut mai departe de diplomație, protocol și rigurozitate!
Ceea ce îmi doresc, ceea ce am scris și pe pagina Ambasadei SUA care a scris despre vizita s-a oficială la Brașov, este ca la final să avem motiv să citim (eu voi fredona) versurile imnului SUA: „Oh, say can you see […] our flag was still there” – „Dar spune-mi, poți să vezi […] căci steagul nostru este în continuare acolo”. Acel steag nu este al unei națiuni, ci este al victoriei democrației împotriva dictaturii, al Binelui împotriva Răului, al Păsării după învingerea Nepăsării, al Empatiei asupra Individualismului, al Civilizației asupra Barbariei!
O’er the land of the free and the home of the brave!
P.S. Încă nu aflasem de bombardamentul de pe Dunăre, altfel nu mai aveam niciun zâmbet pe față.
God Bless Romania, The United States of America and Slava Ukraini!
