Norvegia se alătură sancțiunilor UE pentru persoanele implicate în destabilizarea Republicii Moldova

Maia Sandu a anunțat că Norvegia s-a alăturat sancțiunilor Uniunii Europene impuse persoanelor care vor să destabilizeze Republica Moldova. Prin urmare, averile acestora vor fi blocate, iar circulația acestora va fi restricționată.

,,Uniunea Europeană va sancționa persoanele care vor să destabilizeze Republica Moldova și pun în pericol stabilitatea, și securitatea țării noastre. Persoanelor introduse pe lista de sancțiuni li se va restricționa circulația, iar averile lor vor fi blocate. La sancțiunile UE s-a alăturat și Norvegia, iar pe 1 iunie au fost anunțate sancțiuni din partea autorităților canadiene. Toate aceste state ne ajută să-i oprim pe cei care vor să destabilizeze Republica Moldova și să ne blocheze viitorul”, a declarat Maia Sandu.

Măsuri de constrângere la propunerea Ministerului român de Externe

În total, cinci persoane, între care patru originare din Republica Moldova, au fost sancționate de UE pentru implicarea în acțiunile de destabilizare a țării, regim de sancțiuni creat la propunerea ministrului român de Externe și care se înscrie în seria de acțiuni politico-diplomatice inițiate de București pentru a sprijini Chișinăul.

adevarul.ro/stiri-externe/

Lasă un răspuns

Discover

Sponsor

spot_imgspot_img

Latest

Cum au devenit generalii ruși țintele preferate ale forțelor ucrainiene

Analiștii cred că aproximativ 20 de generali conduc operațiunile rusești în Ucraina, ceea ce înseamnă că, dacă toate decesele raportate sunt confirmate, o cincime...

Rusia trimite sâmbătă un avion la București ca să ia diplomații refuzați de MAE Citeşte întreaga ştire: Rusia trimite sâmbătă un avion la București...

Guvernul de la Moscova va trimite la București sâmbătă, 1 iulie, un avion rusesc pentru a repatria 40 de diplomați, potrivit deciziei României de...

Azovstal, 18 Mai 2022, Bohdan Krotevich, șeful statului major al Regimentului Azov

 Ce imagine, ce lumină și culori de purgatoriu, de tărâm suspendat între viață și moarte. „Lupta continuă”, a scris el pe contul de Twitter....

Veaceslav Ioniță : Moldova lider mondial la producția de mere, raportat la numărul populației

Moldova este detașat lider mondial la producția de mere, dacă raportăm la numărul populației. Astfel producția medie de mere în Moldova este de 237,7 kg...

Partidul infractorului Ilan Şor pregăteşte noi proteste duminică la Chişinău. Poliţia are informaţii că se pregătesc provocări / Mesajul Maiei Sandu

„Mişcarea pentru popor”, formată în jurul Partidului ŞOR, are de gând să organizeze duminică un nou protest la Chişinău, în condiţiile în care s-au...