Chiar zilele astea se fac treizeci de ani de când am intrat oficial în redacția „Evenimentul”. O viață de om, ar zice unii. Da, în regulă, dar ce viață! Fabuloasă, dacă e să mă întrebați pe mine.
Nu credeam că mi se mai pot întâmpla multe evenimente care să-mi facă stomacul să tremure ca zbaterea de aripi a unei gângănii captive. Îs bătrân, fiindcă munca la ziar nu e simplă. Te uzează, te termină, te scoate mai devreme la pensie. Îs mai bătrân decât zice buletinul. Când m-a sunat însă Dan M. Brezuleanu să-mi dea onoranta misiune de a scrie ceva la împlinirea a 10.000 de ediții tipărite ale ziarului Evenimentul, au început să-mi fluture incoerent degetele deasupra tastaturii. Fiindcă, dincolo de cărțile mele, care sunt un proiect mai general și provin dintr-o vârstă tare fragedă, apartenența la redacția Evenimentul a fost cel mai important reper profesional pe care l-am atins vreodată.
La asemenea aniversări, primul meu reflex este să vorbesc despre oameni, fiindcă, dacă stai bine și te gândești, o gazetă e suma valorii celor care o scriu. Restul e hârtie, cerneală și, pe vremea primelor mele experiențe, relația cu chioșcarii. Iar oamenii au fost așa: Const. Pălăduță, poate cel mai rafinat gazetar pe care l-am cunoscut vreodată, Vasile Ilegitim, un om de business, care a făcut să existe corect ziarul ăsta. Știu, poate părea ciudat în presa de astăzi, dar, deși am fost unul dintre cei mai importanți editorialiști ai ziarului său, l-am cunoscut la vreo 12 ani de la angajare!
Apoi sunt colegii care m-au marcat, pe care am să-i pomenesc în ordinea cronologică a întâlnirii cu ei: Daniel Bucos (care e și astăzi cel mai bun prieten al meu), Cătălin Nistor, Cezar Baciu, Oltița Cîntic, Dorothea Sava, Virgil Cosma, Sorina Bostan, Dan Vlas, Robert Ferenț (cu un mare plus pentru el) și atât de mulți alții că îmi asum eventualele înjurături cu privire la omisiuni.
Sigur, într-un asemenea moment, trebuie să ne întrebăm dacă gazetele de acest tip vor ajunge și la numărul 20.000. Nu prea cred… Lumea se îndreaptă spre alte orizonturi. Al proastei satului care e influencer. Nu zic io! Umberto Eco. Hai să ne înțelegem: editorialele noastre erau asumate de redacție, după modelul britanic al secolului XIX. Le scriai fiindcă era treaba ta, dar dacă făceai vreo greșeală dactilo sau, Doamne ferește! una de gramatică, te lua mama dracilor. Era mic Pălăduță, dar amarnic! Te făcea să te simți ultimul om pentru o literă aiurea sau o virgulă rebelă! Și avea dreptate! Azi, vedem asemenea anomalii în titluri. Click-bait, omisiuni, înșelătorii… Mulți dintre ziariști nu mai sunt lucrători pentru binele public, ci măscărici halitori de fructe de mare congelate, pe banii unor cârnățari…
De aia zic. Mare performanță pentru Evenimentul, o oază de salubritate într-o mare de mizerii.
La Mulți Ani, dragii mei!
Dan Doboș Author
