Robert Lupiţu : Comandantul forțelor NATO cere menținerea forțelor SUA din Europa la nivelul actual și în principal pe flancul estic, iar Pentagonul neagă categoric o cedare a conducerii militare a NATO

Sursele unei rețele de știri americane au făcut mai mult înconjurul Europei și al României decât trei ore de audieri în Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților din SUA. Acolo au fost audiați astăzi generalul Christopher Cavoli, comandantul forțelor NATO în Europa, și Katherine Thompson, care îndeplinește atribuțiile de asistent al secretarului Apărării pentru securitate internațională.

Pe scurt: Comandantul forțelor NATO cere menținerea forțelor SUA din Europa la nivelul actual și în principal pe flancul estic, iar Pentagonul neagă categoric o cedare a conducerii militare a NATO.

Pe larg:

Comandantul suprem al forțelor NATO în Europa, generalul american Christopher G. Cavoli, a evaluat marți faptul că SUA ar trebui să-și mențină prezența militară în Europa la nivelul actual, în timp ce Pentagonul reevaluează desfășurarea militară americană în străinătate și, conform unor surse citate de postul NBC News, SUA ar intenționa să retragă din estul Europei aproximativ 10.000 de soldați, îndeosebi din Polonia și România.

„Sfatul meu este să menținem dispozitivul de forțe așa cum este acum”, a declarat Cavoli.
Întrebat dacă există planuri de mutare a forțelor de pe flancul estic al NATO, Cavoli a spus că trupele se deplasează frecvent ca parte a procedurilor militare, dar a adăugat: „Principalele locații în care avem forțe acum, acolo sunt și acolo intenționez să le păstrez”.
Katherine Thompson, care îndeplinește atribuțiile de asistent al secretarului apărării pentru securitate internațională, a declarat în fața aceleiași Comisii din Congresul SUA că revizuirea globală a posturii militare a Statelor Unite este în curs și se va baza pe „interesele declarate ale lui Trump”.

Thompson a declarat că Pentagonul nu ia în considerare ca un oficial militar din afara SUA să fie comandantul suprem al forțelor aliate ale NATO în Europa (SACEUR), o funcție care a fost deținută exclusiv de un militar de rang înalt din Statele Unite.

„Dacă întrebarea este dacă Departamentul are în vedere această schimbare, răspunsul meu definitiv este nu”, a spus Thompson.

Robert Lupiţu

Lasă un răspuns

Discover

Sponsor

spot_imgspot_img

Latest

Zambia confiscă un avion privat din Egipt care transporta milioane de dolari în numerar, aur și arme

Autoritățile zambiene au confiscat marți un avion privat egiptean care transporta 5,69 milioane de dolari în numerar, 602 de lingouri de aur suspecte și...

Sabina Pop : Secvențele primei zile a Summitului G7 de la Hiroshima

Pe lângă ședințe și dezbateri , liderii au vizitat Muzeul Memorial al Păcii și au adus un omagiu victimelor de la Hiroshima.Locul ales de...

Xi Jinping a ordonat gărzii de coastă să revendice suveranitatea Chinei asupra unor insulițe controlate de Japonia

Președintele Xi Jinping a instruit paza de coastă chineză să își intensifice activitățile de revendicare a suveranității asupra unor insulițe aflate la est de...

Dan Alexe : Am un mesaj pentru ultimii trumpiști fanatici din România

— urmăresc acum în direct conferința de presă a lui Emmanuel Macron la încheierea summitului a 31 de țări dedicat Ucrainei lepădată de Trump...

„Oferta finală” a lui Donald Trump pentru pace cere Ucrainei să accepte ocupația rusă, scrie Axios

SUA așteaptă miercuri răspunsul Ucrainei la un cadru de pace care include recunoașterea de către SUA a Crimeei ca parte a Rusiei și recunoașterea...