Radu Hossu : Moldova, ajutor!

Știu că de multe ori suntem aroganți și avem senzația că suntem doar „fratele mai mare”. Avem senzația că le știm noi pe toate doar pentru că ne-am înscris într-un club de oameni imperfecți, dar sănătoși la cap. Știu și că după primul tur al alegerilor tale prezidențiale și după referendum, unii dintre ai noștri te certau. Iartă-i, pentru că s-a demonstrat că nu știau ce fac. Știu că nu te-am ajutat tot timpul și cu tot ce am putut, pentru că uneori liderii noștri au fost ori impotenți, ori complici cu ticăloșii de la tine. Dar…

Suntem mulți care te iubim, suntem mulți care vrem să ne reunim în același club, în Uniunea Europeană. Suntem mulți care ne gândim, trăim și simțim pentru tine cum simțim pentru România. Iar acum avem nevoie de ajutorul tău. Un val de frustrare, supărare și dezamăgire, toate legitime, din societatea noastră este canalizat manipulatoriu de un lider „mesianic” și de ai lui apostoli pentru a pune mână pe puterea din România și pentru a ne îndepărta de Europa, pentru a ne arunca în brațele celui mai mare dușman al tău și al nostru: rusia.

Tu, fratele nostru mai mic ne-ai demonstrat de multe ori că înțelegi, știi și poți lupta cu ursul de la est. Și nu doar că poți lupta cu el, dar îl poți învinge. Tu ai arătat lumii cum se face. Acum tu ne poți ajuta pe noi să ne luptăm cu același urs, care și-a trimis iscoadele pentru a ne învrăjbi între noi, pentru a ne fura viitorul și pentru a ne forța să plecăm în valuri din România. Mâine este Ziua Națională a României și ziua de vot pentru Parlament.

Falsul mesia, în fapt un lup în blană de oaie, poate fi învins dacă mâine apostolii lui sunt învinși democratic prin vot. Tu Moldova poți să ne ajuți extraordinar de mult în această bătălie. Avem nevoie de tine, de ziua noastră! Îți mulțumim pentru cum ai votat acum o săptămână, dar din nou avem nevoie de tine!

Moldova, hai la vot, ajută-ne și împreună să ferecăm porțile în fața invaziei de la est!
Foto: clădirea Parlamentului de la Chișinău iluminată în culorile drapelului Uniunii Europene.

 

Lasă un răspuns

Discover

Sponsor

spot_imgspot_img

Latest

Suedia a devenit membră NATO. Ungaria nu s-a mai opus și a ratificat cererea scandinavilor

Suedia se alătură NATO. Ungaria a renunțat să se mai opună, după 18 luni de tergiversări. Având în vedere că este nevoie de acordul...

Alina Grigore de la TVR România şi invitaţii săi explică „Frontul” pe înţelesul tuturor

Alina Grigore, jurnalist cu experienţă al Televiziunii Române, a lansat un nou program de analiză şi dezbateri pe teme militare. Reportaje în premieră şi...

15 must follow Instagram accounts in 2019

His wherein male land form. Own whose they're gathered is let male kind from. A you'll life waters evening fly female won't all move...

Marea Britanie va oferi Ucrainei sisteme de rachete capabile să lovească ținte aflate la aproximativ 80 de kilometri distanță, anunță ministrul britanic al Apărării

Marea Britanie va trimite Ucrainei sisteme de rachete cu lansare multiplă pentru a ajuta la apărarea împotriva Rusiei, a declarat miercuri ministrul britanic al...

Puck Futin ! Cafeneaua noastra favorită

Puck Futin ! Cafeneaua noastra favorită